Skip to main content

Un număr foarte mare de persoane se confruntă cu pierderea dinților. Fie din cauza unor accidente, fie din cauza unor boli ale danturii sau gingiei, pierderea dinților reprezintă o problemă pentru întreaga cavitate bucală, deoarece rolul dinților lipsă trebuie să fie preluat de dinții rămași, ceea ce duce la o suprasolicitare a acestora. În timp, nu vor întârzia să apară probleme și pentru ei. Mai mult, și masticația poate fi afectată dacă lipsesc prea mulți dinți.

Există mai multe opțiuni de a înlocui dinții pierduți. Implanturile, însă, au devenit printre cele mai cunoscute biomateriale folosite pentru înlocuirea lor, în special în ultimele decenii. Tehnologia a evoluat și implanturile dentare din titan au ajuns să fie cel mai mult folosite. Ele s-au dovedit a fi sigure și eficiente pentru mulți pacienți, ele oferind o foarte bună osteointegrare. Datorită acesteia, proteza sau lucrările dentare sunt ancorate stabil.

Există mai multe tipuri de implanturi, însă punctul central al acestui articol face referire la implanturile dentare rapide. Acestea sunt o modalitate rapidă de a-ți recăpăta zâmbetul, în doar 24 de ore.

1. Ce este un implant dentar rapid

Implantul dentar rapid este o modalitate sigură, eficientă și minim invazivă care permite fixarea unei coroane, lucrări sau proteze într-un timp foarte scurt. Spre deosebire de procedura implantului clasic, procedura „dinți într-o zi” – cum mai este numită – presupune faptul că toate operațiunile care au loc în cazul procedurii de implantare clasică se fac într-o singură zi.

Costurile unui implant dentar depind de tipul acestuia.

1.1. Dinți într-o zi – caracteristici

În ultimii câțiva ani, tehnologia folosită în cabinetele stomatologice a evoluat foarte mult. Aparatele clasice au fost înlocuite cu unele moderne ce nu mai sunt aproape deloc invazive. Sunt sigure, oferă eficiență crescută, iar timpul de vindecare al zonelor în care se lucrează este mult scurtat. Mai mult, durerea este diminuată datorită modului în care acestea operează, dar și anestezicelor tot mai sigure pentru organism. Astfel, s-a dezvoltat mult și ceea ce se numește implantul dentar rapid.

Se poate ca în unele cazuri să fie nevoie de o intervenție urgentă pentru repararea danturii. Bolile gingivale, dentare sau accidentele – pe care oricine le poate suferi – te lasă, uneori, în pragul unor urgențe dentare. Dacă nu se acționează la timp, dificultatea masticației devine un disconfort tot mai puternic, iar presiunea dublă exercitată pe dinții sănătoși îi afectează. Pentru aceste cazuri, dar nu numai – inclusiv pentru cazurile în care este nevoie de reconstruirea întregii danturi maxilare sau mandibulare – se poate apela la implanturi rapide.

Ce înseamnă acest lucru? Faptul că îți poți recăpăta zâmbetul într-o singură zi. Procedura de implantare rapidă nu sare peste niciun pas din procedura clasică. Diferența este că se folosesc materiale și tehnologii avansate, gingia se vindecă mai repede și proteza (sau coroana provizorie) poate fi montată în aceeași zi. Vizitele la medicul stomatolog sunt scurtate și viața redevine la fel ca înainte de pierderea dinților.

Servicii care te-ar putea interesa

1.2. Implanturi rapide – tipuri

Există diferențe între tipurile de implanturi dentare, deoarece există mai multe tipuri de implanturi dentare. Două dintre ele, însă – pentru două situații – sunt cele mai folosite. Pentru că nu întotdeauna este nevoie de o proteză completă, procedura pentru implanturile dentare rapide s-a adaptat în funcție de nevoi.

  • Pentru a avea dinți ficși într-o singură zi

Deși pare imposibil, se poate obține acest lucru – în special pentru persoanele care au nevoie de proteză completă – maxilară sau mandibulară. Acest lucru este posibil datorită implantului dentar fast&fixed. Tratamentul Straumann este, de asemenea, potrivit. Acestea două se realizează într-o singură zi și sunt utile pentru redobândirea zâmbetului prin completarea arcadelor – fie una dintre ele, fie ambele. În primul rând, se fac toate extracțiile necesare – mai ales dacă sunt mulți dinți afectați din cauza diferitelor boli sau din cauza cariilor. Apoi se inserează în os între 4 și 6 implanturi, în funcție de cazul fiecărui pacient. După inserarea acestora, se poate monta proteza fixă, provizorie. Astfel, se obțin dinții ficși într-o zi. În termen de 2 sau 3 luni de la această procedură se consideră că vindecarea este completă și se poate monta proteza definitivă.

  • Pentru încărcare imediată

Acest tip de implanturi se folosește cel mai des atunci când pacientul se prezintă la medicul stomatolog din cauza unui singur dinte lipsă. În aceste cazuri este vorba despre accidente – traumatisme, căzături sau lovituri foarte puternice. De cele mai multe ori, dintele afectat este unul dintre incisivi. Așadar, se inserează un implant dentar rapid peste care se montează coroana, tot provizorie. În urma acestui tratament, pacientul își poate relua activitățile de îndată.

2. Dinți ficși într-o zi – care este procedura

Dinți ficși într-o zi – care este procedura

Procedura prin care are loc implantul dentar de la inserție la vindecare nu diferă foarte mult de procedura clasică de implant. Diferențele constau în tehnică, dar și în materialele folosite pentru acesta.

  • Primul pas este acela de a face toate extracțiile necesare. În cazul în care rămâne chiar și un singur dinte afectat, se poate ca acesta să nu permită organismului să vindece locul implantului și, în timp, să deterioreze lucrarea.
  • Urmează, apoi, implantarea unor dispozitive ca niște șuruburi din titan ce se fixează în os. Acestea sunt între 4 și 6 – dacă este nevoie de o lucrare completă – sau 1 – 2 dacă este vorba despre proteze sau coroane locale.
  • Al treilea pas este montarea unor bonturi pe acele implanturi care să fie suport pentru proteză sau coroană.
  • Peste acestea se fixează dinții ficși pe implanturi, adică lucrarea provizorie, care se prinde, la rândul ei, cu niște șuruburi – dacă este vorba despre o proteză completă.

3. Beneficiile implantului dentar rapid într-o zi – sfaturi și recomandări

Implanturile au ajuns să fie atât de mult folosite ca tratamente dentare pentru că au beneficii foarte mari. Însă, implanturile dentare rapide într-o zi subliniază un număr și mai mare de beneficii dacă sunt folosite.

  • Este cea mai avansată tehnică de înlocuire a dinților pierduți
  • Vindecarea este rapidă.
  • Nivelul de tolerare al acestei proceduri este foarte ridicat, este o procedură fără durere
  • Un beneficiu major este că și pacienții ce suferă de diabet, osteoporoză sau cu alte probleme de sănătate pot beneficia de acest tratament
  • Totul se petrece într-o zi – funcționalitate și estetică.
  • Dinți cu aspect natural ce se întrețin ușor.
  • Riscul unor inflamații este diminuat.
  • Costuri reduse
  • Libertatea de a consuma orice aliment, deoarece dantura va fi puternica
  • Îți reiei rutina zilnică imediat după intervenție (mâncat, vorbit, socializare, muncă)
  • Îmbunătățirea aspectului fizic și un zâmbet sănătos
  • Scapi de disconfortul creat de proteza mobilă

3.1 Implanturi dentare rapide – sfaturi și recomandări pre implant

Pentru a te pregăti pentru un implant dentar rapid este nevoie să urmezi câteva reguli. Medicul tău dentist îți poate spune dacă este nevoie de ceva în plus.

  • Mergi la stomatolog. Înainte de a face o programare pentru implant, gândește-te să-i faci o vizită medicului stomatolog. Un consult de rutină în care acesta verifică starea danturii este esențial. Pot exista anumite probleme ce trebuie corectate înainte de implant.
  • În funcție de ceea ce s-a descoperit la acest consult, urmează sfaturile medicului stomatolog. Dacă s-au găsit infecții, asigură-te că le tratezi complet cu antibioticul pe care l-ai primit pe rețetă.
  • Pregătește câteva mese ușoare – supe, supe cremă, piureuri, smoothie-uri. Un anumit timp după procedură vei fi nevoit să consumi alimente ușoare și moi.
  • Nu programa întâlniri urgente sau importante chiar în ziua în care urmezi procedura.
  • Ai grijă de organism prin a-i oferi alimentație sănătoasă și un somn odihnitor.

3.2. Implant dentar în 24 ore – sfaturi și recomandări post implant

Pentru a grăbi procesul de vindecare, iată câteva recomandări și sfaturi de care să ții cont după ce ai trecut prin procedura de implant dentar rapid.

  • După ce ajungi acasă, odihnește-te măcar câteva ore, până când trece complet efectul anesteziei.
  • Încearcă să consumi numai alimente moi, piureuri, supe și mâncăruri ușoare pentru a nu pune presiune pe implant chiar din prima zi.
  • Ai mare grijă la igienă orală. Trebuie să fie una corespunzătoare și riguroasă.
  • Medicul stomatolog îți va recomanda proceduri de îngrijire. Urmează-le întocmai.
  • Clătește gura cu apă de gură.
  • Urmează tratamentul recomandat, la nevoie – dacă este cazul.
  • Evită efortul intens – cum ar fi exercițiile fizice.
  • Sună medicul dentist în cazul în care apar sângerări care nu se opresc.

Pe de altă parte, este nevoie să eviți anumite comportamente, printre care:

  • Consumul de alimente fierbinți în prima zi după implantul rapid
  • Folosirea unor paie sau a unor instrumente precum țigara electronică
  • Atingerea frecventă a zonei
  • Consumul de alcool sau tutun – pot încetini vindecarea

În concluzie, implantul dentar rapid este o procedură foarte cunoscută de a înlocui aproape instant un dinte – sau mai mulți – pierdut din diferite cauze. Se bazează pe tehnologii noi, moderne, verificate cu o eficiență crescută în întreaga lume. Este o soluție ingenioasă pentru a-ți recăpăta zâmbetul într-un timp foarte scurt, fără dureri și perioade lungi de recuperare. La fel ca orice alt implant, însă, și acestuia îi trebuie acordată îngrijire corespunzătoare. Urmând sfaturile, recomandările și informațiile despre implanturile dentare menționate mai sus, te vei putea bucura rapid de noua ta dantura. Programează-te acum la o consultație!

Scrie părerea ta