Credem cu tărie că o decizie trebuie să fie întotdeauna una informată, mai ales când vine vorba de sănătatea orală și a întregului organism. Echipa Centrului de Implantologie Transilvania îți oferă răspunsuri clare și punctuale la cele mai frecvente întrebări.
- CLINICILE NOASTRE
- STOMATOLOGIE GENERALĂ
- IMPLANTURI DENTARE
- CHIRURGIE DENTARĂ
- APARATE DENTARE
- ESTETICĂ ȘI PROTETICĂ DENTARĂ
- STOMATOLOGIE COPII
Unde se află clinicile Centrului de Implantologie Transilvania și ce program aveți?
Clinicile Centrului de Implantologie Transilvania sunt chiar în orașul tău! Ne găsești în Cluj și Deva. Vezi toate datele de contact și programul clinicilor CIT pe pagina de contact.
Cât costă o consultație la CIT?
Prețul unei consultații în oricare din clinicile CIT este de 200 lei. În urma consultației primești planul de tratament personalizat, costurile pe etape, costurile totale dar și durata de timp a tratamentului. Lista completă de tarife standard o găsești aici.
Ce trebuie să am cu mine la prima consultație?
Pentru ca medicii noștri să îți poată oferi un diagnostic complet și un plan de tratament personalizat, la prima consultație trebuie să ai cu tine: o radiografie panoramică, un act de identitate și scrisoarea medicală (dacă este cazul).
Ce tarife aveți?
Lista completă de tarife standard o găsești pe pagina destinată prețurilor. Lista de prețuri reprezintă tarifele practicate în toate clinicile noastre și nu reprezintă un plan de tratament. În urma consultației, medicii noștri îți oferă un plan de tratament personalizat și costurile totale.
Cât durează tratamentul?
Durata fiecărui tratament variază de la un pacient la altul, în funcție de caz.Toate informațiile le primești de la medicii noștri în urma consultației. Pentru programări, te rugăm să ne contactezi la numărul de telefon 0374820001, sau să completezi acest formular.
Care sunt modalitățile de plată disponibile în clinicile CIT?
Achitarea tratamentelor se poate realiza cash sau card și în sistem de rată prin intermediul băncilor. Pentru mai multe detalii, te rugăm să ne contactezi la numărul de telefon: 0374820001.
Pot plăti în rate?
În clinicile Centrului de Implantologie Transilvania, pacienții pot achita tratamentele și în sistem de rate. Pentru mai multe detalii, te rugăm să ne contactezi la numărul de telefon 0374 820 001.
Lucrați cu CNAS/Casa de Asigurări de Sănătate?
Rețeaua de clinici dentare a Centrului de Implantologie Transilvania nu lucrează cu Casa de Asigurări de Sănătate, dar poți opta pentru plata în rate cu ajutorul sistemelor de rate disponibile în clinicile noastre.
Oferiți tratamente stomatologice copiilor?
Medicii noștri specialiști oferă celor mici tratamente stomatologice minim invazive, fără durere și fără frică de dentist. Pentru mai multe informații despre tratamentele de pedodonție, te invităm să consulți pagina Dentist Copii.
De ce mă dor dinții?
Durerea de dinți poate apărea oricând din mai multe motive, principalele fiind: apariția măselelor de minte, carii dentare sau pulpite, inflamația gingiei, abcesul dentar (adică o pungă de puroi apărută în jurul dintelui), bruxism (scrâșnirea dinților), fisuri sau fracturi dentare. Pentru a evita orice complicație, este indicat să te programezi la un control pentru a putea trata din timp problema. Nu amâna vizitele la stomatolog! Programează-te la un control!
Care sunt cauzele cariilor dentare?
Printre cauzele apariției cariilor se numără: acumularea de bacterii în urma igienei orale necorespunzătoare, consumul de băuturi carbogazoase, consumul de zahăr, sau formarea în timp a cariilor sub pombele vechi. Pentru a preveni apariția cariilor este nevoie de o igienă corespunzătoare și de controlul periodic o dată la 6 luni la medicul stomatolog.
Ce preț are un tratament de carii dentare?
Costul tratamentelor cariilor depinde de stadiul în care se află afecțiunea. Îți oferim tratamente moderne cu tehnologie avansată, minim invazivă iar tu de bucuri de un zâmbet sănătos. Lista de tarife standard o găsești aici, în secțiunea “odontoterapie restaurare”.
Ce înseamnă igienizare dentară?
Tratamentele de igienizare dentară sau tratament de profilaxie dentară include un set de servicii de prevenire a apariției problemelor în cavitatea orală. Un tratament complet conține:
- detartraj
- periaj profesional
- airflow.
Doare igienizarea dentară?
Pentru tratamentele de igienizare dentară, folosim aparatură modernă iar intervenția este nedureroasă și non-invazivă.
Ce preț are o igienizare dentară?
Un tratament de profilaxie realizat o dată la 6 luni, adică igienizarea dentară, te ajută să economisești pe termen lung deoarece prevenim apariția tratamentelor de amploare. Lista completă de prețuri pentru tratamentele de profilaxie o găsești pe pagina prețuri, în secțiunea profilaxie.
Care este definiția pentru parodontoză? Ce este parodontoza?
Parodontoza se manifestă prin deteriorarea țesuturilor ce susțin dantura, mai exact gingia, ligamentul parodontal și osul alveolar. Țesuturile sunt afectate de inflamațiile și infecțiile generate de bacteriile din cavitatea orală, iar asta duce la pierderea dinților.
Există tratament pentru parodontoză?
Sigur că există tratamente pentru boala parodontală. Ne ocupăm de diagnosticarea, tratarea și supravegherea evoluției bolii parodontale, indiferent de stadiul în care se află aceasta. După consultația inițială, medicii specialiști îți oferă un plan de tratament personalizat pentru ca tu să ajungi la o sănătate orală pe viață.
Ce preț are un tratament de canal/ tratament endodontic?
La CIT, îți oferim tratamente de endodonție în oricare din orașele Cluj și Deva, la standarde optime de calitate, realizate cu ajutorul tehnologiei moderne. Lista completă de tarife o găsești pe pagina destinată prețurilor, în secțiunea endodonție.
Care sunt etapele tratamentului de canal/ endodontic?
În primă fază, medicul endodont realizează o examinare completă. Pe baza acesteia, el îți oferă diagnosticul și stabilește planul de tratament. Tratamentul endodontic în sine presupune mai multe etape, dar medicul specialist îți va oferi toate informațiile necesare.
Doare tratamentul de canal/ endodontic?
Tratamentul endodontic se realizează sub anestezie, la microscop, este nedureros iar tu te bucuri de un zâmbet sănătos toată viața.
Care este durata tratamentului de canal/ endodontic?
Un tratament endodontic durează între 1 oră – 1 oră și jumătate, iar după tratament dintele este sănătos și tu te bucuri de el întreaga viață.
Cum se desfășoară procedura de implant dentar?
Procedura este simplă, nedureroasă și minim invazivă. Medicul specialist chirurg realizează o anestezie locală, așa că tu simți nimic. Apoi, locul este pregătit pentru inserarea implantului (implantul este un mic șurubel realizat din materiale compatibile cu organismul tău) care va înlocui dintele sau dinții pierduți. Totul decurge rapid și mai simplu decât te aștepți, într-o singură ședință.
Ce preț are un implant dentar?
Costul tratamentului cu implanturi dentare depinde de:
- numărul de implanturi
- de tipul de implant ales
- de necesitatea adiției osoase
Costul total al întregului tratament este format din:
- preț implant dentar
- preț adiție osoasă
- preț bont protetic
- preț coroană
Toate informațiile despre tratamentul cu implant dentar le afli la prima consultație, și tot atunci afli și costurile întregului tratament. Lista de prețuri standard o găsești aici.
Care sunt tipurile de implant dentar?
Există mai multe tipuri de implanturi dentare și tratamente cu implant dentar. Pacienții pot beneficia de:
Care este cel mai bun implant dentar?
Cel mai bun implant dentar este implantul de care te poți bucura întreaga viața, tratamentul care-ți oferă rezultate bune pe termen lung și sănătate orală reală.
Îți punem la dispoziție tratamente cu implanturi premium, realizate din materiale speciale, cu vindecare rapidă și care îți asigură sănătate întreaga viață. Rezistența acestor implanturi la diferite forțe este cu 80% mai mare decat la implanturile obișnuite. Vezi tipurile de implanturi aici.
Ce păreri au alți pacienți care și-au făcut deja un tratament cu implant dentar?
Majoritatea pacienților spun la final de tratament că totul a fost mai simplu decât se așteptau. Te invităm să afli părerea pacienților care s-au tratat în clinicile noastre accesând pagina recenzii pacienți.
Unde pot să îmi fac un implant dentar în Cluj și Deva?
Este important sa alegi o clinică sigură, cu costuri transparente și o echipă de medici specialiști cu experiență care-ți oferă tratamentul optim. Poți beneficia de tratamentul cu:
- implant dentar Cluj, pe strada Septimiu Albini 4
- implant dentar Deva, pe Bulevardul Decebal bloc R, parter
Cât durează un implant dentar?
Durata de viață a unui implant dentar depinde de mulți factori, printre care se numără:
- tipul de implant pe care îl alegi
- respectarea protocoalelor chirurgicale de către echipa medicală
- igiena ta orală
- respectarea indicațiilor pe care ți le-a dat medicul
- starea de sănătate a întregului organism și stilul de viață
Implanturile premium sunt concepute să dureze o întreagă viață. Studiile arată că pacienții care au aceste implanturi premium, se bucură de ele de peste 40 de ani, fără să apară probleme.
Cât costă un tratament cu implanturi dentare pentru toată gura?
Exista o mulțime de variante prin care se poate reconstrui întreaga dantura. Metodele moderne ne permit reconstrucția imediată a întregii danturi. Trebuie să iei în considerare că fiecare pacient este unic, așa că și planul de tratament este individualizat.
Tipul de implant, necesitatea adiției osoase sau a extracțiilor, starea osului, toate acestea vor influența durata și costurile tratamentului. În urma consultației, primești toate informațiile necesare.
Există durere după tratamentul cu implant dentar?
După tratamentul cu implant dentar, există o senzație ușoară de disconfort timp de câteva zile care trece cu ajutorul medicației prescrise de medicul specialist.
Există simptome de respingere a implantului dentar?
Implantul dentar nu poate fi respins de organism, el este realizat din materiale compatibile cu organismul tău!
Pierderea unui implant poate fi cauzată de infecții sau de diferite afecțiuni generale care apar în cursul vieții, însă acest lucru se întâmplă rar. Orice complicație apare, este soluționată rapid, fără costuri, și tratamentul este finalizat. Pentru orice neliniște sau întrebare ai după tratament, nu ezita să ne contactezi și chiar să ne faci o vizită.
Cât durează recuperarea după implant dentar?
Recuperarea după implantul dentar este rapidă, pacienții revin la viața normală, la muncă și la activitățile zilnice, imediat sau la scurt timp după intervenție.
Pot apărea complicații după implantul dentar?
Mulți pacienți se întreabă “Pot muri de la un implant dentar? Există complicații ce pot apărea după tratamentul cu implant dentar?”.
Complicațiile care apar sunt rare și de cele mai multe ori, minore. Ne asigurăm că totul decurge perfect și în condiții sigure pentru a reduce riscul complicațiilor. Înainte de începerea tratamentului discuți în detaliu toate aceste aspecte cu medicii noștri și îți răspundem oricăror întrebări.
Ce este adiția osoasă?
Din cauza pierderii dinților osul se resoarbe, așa că, pentru a putea fi inserat un implant dentar, este nevoie și de o adiție de os, adică este necesară reconstrucția osului pierdut cu ajutorul osului artificial. De cele mai multe ori, reconstrucțiile prin adiție de os se realizează în aceeași ședință cu inserarea implanturilor.
Care sunt intervențiile de care pot beneficia pacienții atunci când vorbim de chirurgie dentară?
Pe lângă extracții, pacienții pot beneficia și de adiții osoase, sinus lifting, rezolvarea abceselor complexe, chirurgie parodontală și nu numai. Pentru mai multe informații, te invităm să consulți pagina destinată chirurgiei dentare.
Ce dinți necesită intervenții de chirurgie dentară?
În cele mai multe situații, este necesară extracția măselelor de minte sau a dinților rupți, cu infecții sau care nu mai pot fi salvați. Pe lângă asta, pentru ca tratamentele ortodontice să aibă rezultate, în unele cazuri este necesară extracția unor dinți. Iar la copii, în unele situații, atunci când dintele de lapte blochează erupția dinților definitivi, este necesară extracția lui.
Este dureroasă extracția dinților?
Intervenția este minim invazivă și nedureroasă, pacienții primesc anestezie locală și beneficiază de cea mai nouă tehnologie disponibilă. Pentru programări, te rugăm să accesezi pagina de contact a clinicilor noastre.
Cât costă o extracție?
Costul manoperei depinde de complexitatea cazului. În clinicile noastre, prețul unei extracții începe de la 180 lei. Pentru lista completă de tarife, te rugăm să accesezi pagina destinată prețurilor, secțiunea Chirurgie.
Ce fel de aparate dentare există?
Aparatele dentare se clasează în două categorii: mobile sau fixe. În funcție de vârstă și severitatea anomaliilor, în urma consultației, medicul ortodont îți recomandă varianta optimă pentru tine. Programează-te la o consultație aici!
Care sunt tipurile de aparate dentare? Din ce materiale sunt realizate?
Există mai multe tipuri de aparate dentare, cum ar fi:
- aparat dentar metalic
- aparat dentar din safir
- aparat dentar ceramic
- aparat dentar invisalign
- aparat dentar damon
Află mai multe detalii despre tratamentul ortodontic pe pagina destinată aparatelor dentare sau pe blogul nostru, în acest articol.
Cât costă un aparat dentar?
Prețul unui aparat dentar depinde de tipul de aparat dentar ales, iar costul total al tratamentului ortodontic depinde de intervalul de timp de care ai nevoie pentru a ajunge la o mușcătură perfectă și la un zâmbet sănătos. Poți vedea lista completă de tarife pe pagina destinată prețurilor, în secțiunea “Ortodonție”.
Câte tipuri de coroane dentare există?
Există două tipuri de coroane dentare: cele provizorii/ temporare și cele definitive/ permanente de care te bucuri toată viața. Îți oferim mai multe informații despre tratamentul protetic cu coroane pe pagina destinată coroanelor dentare.
Din ce materiale pot fi realizate coroanele dentare?
În funcție de materialul din care sunt realizate, există coroane dentare din:
- compozit (provizorii)
- metalo-ceramice
- zirconiu integral
- zirconiu stratificat (zirconiu și ceramică)
În urma consultației medicii noștri îți oferă toate detaliile de care ai nevoie, îți explică care este diferența dintre ele și care este varianta optimă pentru tine. Ia legătura cu noi!
Cât costă o coroană dentară?
Prețul unei coroane dentare variază în funcție de materialul din care aceasta este realizată. Te invităm să consulți pagina de prețuri, secțiunea Protetică, pentru a vedea lista completă de tarife pentru coroanele dentare.
Ce fac cu o coroană dentară căzută?
Dacă te afli în această situație, nu trebuie să te alarmezi. Primul pas pe care trebuie să îl faci pentru a rezolva problema este să contactezi medicului stomatolog care ți-a aplicat coronița. Un lucru foarte important de reținut este faptul că nu trebuie să încercăm să lipim acasă o coroniță căzută. Medicul stomatolog este cea mai competentă persoană în situațiile de acest fel.
Cât costă fațetele dentare?
La CIT îți oferim tratamente cu fațete dentare din ceramică E-MAX minim invazive și cu rezultate imediate. Te invităm să consulți pagina de prețuri, secțiunea Protetică, pentru a vedea tarifele pentru fațete dentare.
Care sunt avantajele fațetelor dentare?
Printre numeroasele avantaje ale fațetelor dentare se numără și:
- îmbunătățirea aspectului dinților rapid și fără durere
- procedură minim invazivă
- soluție de lungă durată, fațetele fiind extrem de rezistente în timp
- culoarea fațetelor dentare nu este afectată în timp, nici de la cafea, nici de la țigări
- materialele utilizate sunt 100% compatibile cu organismul tău.
Citește mai multe despre fațetele dentare aici.
Care sunt dezavantajele fațetelor dentare?
Chiar dacă există numeroase avantaje atunci când optăm pentru procedura de aplicare a fațetelor dentare, este bine să ne informăm și despre dezavantajele prezente. Acestea sunt următoarele:
-
- fațetele dentare nu pot fi reparate, doar înlocuite
- pentru o perioadă scurtă de timp pot să apară unele dificultăți de pronunție a anumitor consoane
- procedura de aplicare a unei fațete dentare nu este reversibilă, dintele nu poate reveni la starea sa inițială.
Din ce material sunt realizate fațetele dentare?
Îți punem la dispoziție fațete dentare din ceramică E-Max. Acestea sunt discrete, subțiri și nu necesită o șlefuire intensă a dintelui, iar tu te bucuri imediat de un zâmbet nou. Ia legătura cu noi aici.
De la ce vârstă pot beneficia copii de tratamente stomatologie?
Conform AAPD (Asociația Americană a Medicilor Dentiști Pediatri) se recomandă ca prima vizită în cabinetul stomatologic a copilului să fie atunci când acesta se apropie de vârsta de 1 an. În funcție de nevoile copilului, medicul stomatolog va recomanda necesitatea frecvenței ședințelor ulterioare ( la 6 luni) sau tratamentul necesar afecțiunii pe care o prezintă copilul.
Care sunt tratamentele stomatologice de care pot beneficia copii?
Tratamentele stomatologice de care pot beneficia copii sunt: sigilări dentare, igienizare profesională, tratamentul cariilor prin obturații dentare, tratamente endodontice la dinții de lapte, extracții dentare, tratamentul traumatismelor dentare.
Află mai multe detalii despre tratamentele stomatologice pentru copii și adolescenți pe site-ul nostru.
Cum se tratează cariile la copii?
Tratamentul cariilor la copii se realizează prin materiale de obturație specifice dinților temporari, care absorb mai mult fluor din alimentație și pasta de dinți si care ajută la remineralizarea dinților. Se realizează curățarea cariei dentare, dezinfecția cavității și apoi realizarea obturației.
Îți punem la dispoziție tratamente minim invazive și nedureroase pentru cei mici. Pentru programări, ne poți contacta la numărul de telefon 0374 820 001 sau aici.
Care sunt tipurile de plombe pentru copii?
Plombele pentru copii sunt realizate din materiale speciale, specifice dinților temporari. Acestea sunt glassionomer, compomer, materiale ce asigură remineralizarea dintelui prin absorbția de fluor din cavitatea orală. Totodată, micuții pot beneficia de plombițe clasice sau colorate.
Cât costă o plombă la copii?
Îți oferim tratamente pedodontice (tratamente stomatologice pentru copii) nedureroase, minim invazive, adaptate micuților. Lista de tarife standard o găsești pe pagina destinată prețurilor, în secțiunea Stomatologie copii.