Skip to main content
Interviuri medici

Interviu cu Dr. Diana Urcan, co-fondator CIT- „Am decis în 2018 că este momentul să punem bazele unor clinici în care pacienții să fie tratați exact așa cum ne dorim să fie tratați părinții noștri sau familia noastră”

By 3 august 2022noiembrie 3rd, 2023Niciun comentariu
Cabinet stomatologic » Noutăți » Sfaturi medicale - Centrul de Implantologie Transilvania » Interviuri medici » Interviu cu Dr. Diana Urcan, co-fondator CIT- „Am decis în 2018 că este momentul să punem bazele unor clinici în care pacienții să fie tratați exact așa cum ne dorim să fie tratați părinții noștri sau familia noastră”

După 7 ani de spital în secția de chirurgie maxilo-facială, de catedră și doctorat, Diana a înțeles că pacienții ei merită mai mult și că poate să le ofere soluții mai bune pentru sănătatea lor. Astfel că în 2018 a pornit, împreună cu Vlad, propria afacere în domeniul stomatologic. Aflăm în continuare care este povestea CIT.

-Ce te-a motivat să alegi chirurgia?

-M-a motivat mereu ideea că zâmbetul schimbă vieți, dar lipsa dinților, afecțiunile netratate de la nivelul dinților duc la complicații serioase și afectează sănătatea întregului organism. Dincolo de problemele estetice, mulți pacienți care amână tratamentele stomatologice se confruntă cu probleme grave: afecțiuni gastrice, cardiace, uneori infecții care ajung la nivelul capului, gâtului toracelui, amenințătoare de viață sau cancere oro-maxilo-faciale, care sunt printre cele mai mutilante cancere. Și, da, toate acestea au la bază lipsa vizitelor la medicul stomatolog. Dar, ca medic, simți că trebuie să ajuți pacienții să nu ajungă în aceste situații și vrei să previi toate aceste complicații prin diagnostic și tratamente corecte.

-Știm cu toții că ești co-fondator al Centrului de Implantologie Transilvania- Rețeaua de medicină dentară. Cum ai ajuns la decizia de a forma echipa CIT?

-Am decis în 2018 că este momentul să punem bazele unor clinici în care pacienții să fie tratați exact așa cum ne dorim să fie tratați părinții noștri sau familia noastră: să aibă parte de tehnologie și aparatură modernă, să aibă acces la servicii aliniate la cele mai înalte standard, la medici specialiști cu experiență, să fie tratați cu empatie și răbdare.

-Cum a fost experiența ta în primele luni după ce ai format CIT?

-Începutul a fost mai dificil deoarece eram o echipă de 2 medici. Ceea ce poți să oferi pacientului într-o rețea de clinici, alături de o întreaga echipă de specialiști, cu aparatură performantă, cu o întreagă echipă de management și personal pregătit, este cu siguranță diferit față de ce poți să-i oferi unui pacient atunci când ești singur, într-un cabinet.

Servicii care te-ar putea interesa

-Cum vezi acum întreaga echipă a Centrului de Implantologie Transilvania?

-Lucrurile au evoluat, iar acum, faptul că pot să ofer o experiență excepțională pacienților se datorează muncii în echipă. La finalul zilei, știi sigur că i-ai oferit pacientului cea mai bună soluție, știi că ai  o întreaga echipă care dă tot ce are mai bun, fiecare pe specialitatea lui, pentru ca totul să decurgă perfect. Pot spune că asta este cea mai mare mulțumire a unui medic: un pacient fericit care la final de tratament  se bucură de o sănătate orală completă întreaga viață.

-Cum reușești să oferi tratamente cu rezultate excepționale fiecărui pacient?

-Fiecare om este unic și fiecare dintre noi avem nevoi diferite. Este important să ne punem în locul pacientului din fața noastră pentru a înțelege ce își dorește, ce trăiri are, să îi înțelegem frica, emoțiile și așteptările. Doar atunci putem să îi oferim tratamentul care să îi aducă cu adevărat zâmbetul pe buze .

-Ce hobby-uri ai și cum îți influențează/ te ajută în vocația pe care ai ales-o?

-Sportul este un hobby care mă ajută și în meserie. Te disciplinează, înveți să muncești în echipă și știi că în fiecare zi ai ceva nou de învățat. La fel ca în sport, în medicină trebuie să dai tot ce ai mai bun în fiecare moment pentru ca totul să decurgă perfect.

-Ce sfat le dai pacienților tăi și ce le recomanzi?

-Sănătatea este cel mai de preț lucru pe care-l avem. Este important să avem grijă de ea, iar sănătatea întregului organism începe cu o sănătate orală reală. Multe afecțiuni pot fi prevenite printr-o simplă vizită la medicul stomatolog, așa că, nu amâna tratamentele stomatologice!

Medicii noștri specialiști oferă servicii de chirurgie dentară, perfect adaptate nevoilor tale. Echipa medicală CIT este într-o continuă dezvoltare, nerăbdătoare să cunoască colegi noi. Chiar dacă ești la început de drum sau ai deja experiență profesională, suntem alături de tine la fiecare pas în cariera ta. Alătură-te echipei CIT! Trimite CV-ul tău la adresa de email angajari@citransilvania.ro sau completează formularul de cariere.

×