Skip to main content

Zâmbetul în sine ne face să ne simțim fericiți iar, pentru Adrian, stomatologia și estetica dentară înseamnă un zâmbet și o sănătate orală completă. Înțelegerea nevoilor și dorințelor pacientului este esențială în medicină iar atenția la detalii este cheia rezultatelor excepționale așadar, pentru Adrian, această meserie înseamnă pasiune, dedicare și comunicare constantă cu pacientul.

În continuarea articolului aflăm mai multe despre Adrian, ce l-a determinat să aleagă această carieră și care sunt principiile lui ca medic.

  • Ce te-a motivat să alegi medicina dentară?

– Când eram mic spuneam întotdeauna că vreau să fiu tehnician dentar. Și chiar așa s-a și întâmplat, am devenit tehnician dentar! Însă, după un an de lucru am simțit că vreau să ajut și mai mult pacienții, să fiu acolo lângă ei în cabinet și să le soluționez problemele în cel mai scurt timp. Am avut susținere morală din partea familiei, fiind și ei medici stomatologi, așa că am continuat pe acest drum și am devenit medic dentist.

Acum pot să spun cu mâna pe inimă că am făcut cea mai bună alegere, fiind și tehnician și dentist. Pot să înțeleg fiecare caz din mai multe perspective și le pot duce la bun sfârșit ținând cont atât de partea estetică, cât și de cea funcțională.

  • Cum ai ajuns în echipa Centrului de Implantologie Transilvania și care a fost experiența ta în primele zile?

– Am ajuns în echipa CIT prin recomandarea unui coleg (medic stomatolog). Îmi amintesc foarte bine prima mea zi, am făcut cunoștință cu întreaga echipă, totul a decurs natural și perfect normal… parcă ne cunoșteam de-o viață!

Acum mă simt foarte confortabil în această mare familie, așa cum îmi place mie să o numesc. Zi de zi mă bucur de o atmosferă prietenoasă, caldă. Colegii mei sunt comunicativi și întotdeauna dispuși să ajute acolo unde este nevoie.

  • Din recenziile primite, putem vedea că pacienții sunt mulțumiți de tratamentele pe care le oferi. Cum reușești acest lucru?

– Îmi place ceea ce fac! Nu mă pot vedea făcând altceva decât stomatologie. Dorința mea este să ofer un tratament corect, fără durere și de înaltă calitate tuturor pacienților cu care interacționez.

Servicii care te-ar putea interesa
  • Ce hobby-uri ai și cum îți influențează/ te ajută în vocația pe care ai ales-o?

-Îmi place să călătoresc, să interacționezi cu diferiți oameni din diferite părți ale lumii. Asta mă ajută să empatizez cu pacienții, indiferent de povestea fiecăruia. Pe lângă asta sunt o fire curioasă și activă. Sunt tot timpul în mișcare, gata să învăț ceva nou, iar asta mă ajută să ofer pacienților cea mai bună variantă de tratament, mă ajută să țin pasul cu noile tratamente din domeniu, cu tendințele de pe piața stomatologiei.

  • Ce sfat le dai pacienților tăi și ce le recomanzi?

– Vreau să le transmit tuturor pacienților și viitorilor pacienți să nu le fie frică de dentist și să nu amâne problemele, pentru că e mai bine să previi o problemă decât să o tratezi!

Echipa medicală CIT este într-o continuă dezvoltare, nerăbdătoare să cunoască colegi noi. Chiar dacă ești la început de drum sau ai deja experiență profesională, suntem alături de tine la fiecare pas în cariera ta. Alătură-te echipei CIT! Trimite CV-ul tău la adresa de email angajari@citransilvania.ro sau completează formularul de cariere.

Scrie părerea ta